Azi am plâns ca un copil…
în fața ușii de la casă. Pentru că mi-am adunat toată puterea să umblu cu Minu pe la doctori și pentru că, înainte să coborâm din autobuz, a adormit. Speram să trec pe la farmacie să îi pot lua medicamentele prescrise, dar nu mai eram în stare. Și am reușit să o duc în brațe, așa bolnăvioară cum era. Și dormind ca un înger.
La fiecare pas mă rugam să am putere să mai fac unul
Am reușit să o dau cu capul de ușa de la lift, probabil gândindu-mă la
doamna femeia care a ieșit din scară când dădeam să intru (femeie care a remarcat „ce frumos doarme” Minu meu). Așa fascinată era femeia cum dormea Minu meu, încât nu s-a gândit să ne țină ușa să nu se închidă…
Am reușit să scot cheile și să deschid ușa. În lift m-au invadat lacrimile. M-a ajuat un vecin, deschizându-mi ușa de la palier. Doar că, în momentul în care am încercat să introduc cheia în ușa noastră, am scăpat cheile pe jos.
M-am aplecat după chei și am rămas acolo
Nu pentru că am vrut, ci pur și simplu nu mă puteam ridica. [Read more…] about Lacrimi pe preşul din fața uşii
