Astazi vroiam sa ajung la un curs, dar cum nu i-am spus sotului din timp, am ramas cu dorinta si cu cei doi copii.
Si uite asa mi-am amintit de vacanta de vara. „Vacanta” pentru fetita mea, pentru ca gradinita era inchisa. Eu sunt intr-o vacanta continua, nu despre asta vorbesc 😉
Era noapte si inca ma framantam
In mai putin de 12 ore trebuia sa ajung cu Bebe Motanul la doctor. Camera antifonica. Oricat de ascultatoare ar fi copila mea uneori, chiar nu credeam ca poate sta acolo, langa noi, fara sa scoata vreun sunet.
M-am gandit la toate variantele
Am vorbit cu lume. Nu putea nimeni.
Ma gandeam sa o las in fata usii. Dar cum? Cum sa stau impacata ca nu pleaca de acolo?
Sa ii dau telefonul cu desene care hipnotizeaza? Dar daca vine cineva si ii ia telefonul din mana si ea se duce dupa persoana respectiva?
Sa o duc in carucior si sa ii pun centurile?
Nimic nu mi se parea normal. Si totusi, trebuia sa merg cu micul in ziua aceea.
M-am framantat cum doar o mama poate sa o faca.
Un afis…
O fractiune de secunda am vazut in fata ochilor un afis:
„Copiii peste 3 ani pot ramane fara insotitor”.
Era de la un loc de joaca: Titan-Oraselul copiilor.
Am fost acolo la un workshop sustinut de Alina Bota, fondatoarea Mamprenoare.
Nu stiam ca de la 3 ani copiii pot ramane la spatiile de joaca fara insotitor. Nu obisnuiam sa mergem la spatii de joaca si cand am fost sincer nu am citit niciodata afisele.
Dimineata am sunat sa vad daca tin minte bine. Asa ca, desi ma temeam ca nu va sta fara mine acolo, am mers linistita cu Micul Micul meu Mare la doctor.
Cand ne-am intors, Minulica era asa de incantata si desi nu fusese ziua noastra norocoasa, am cerut o cafea si mi-am savurat puii. Ii sorbeam din priviri si ma gandeam la cat de perfecti sunt in lumea asta ciudata. Stiam ca sunt perfecti doar in ochii mei si asta ma facea sa fiu mai iubitoare.
Imi savuram cafeaua si ma gandeam la vacanta care m-a imbatranit. Ma gandeam la mine cat pot sa fiu de calma fara sa ma gandesc ca am de spalat vase (&co). Ma iubeam pentru ca mi-am amintit de un afis, ma iubeam pentru ca stateam linistita. Si doar eu stiu ca sufletul meu nu era cu totul impacat, dar iubeam acele clipe in care am baut o cafea in tihna. Mi-am umplut ceasca emotionala pentru cateva zile. Si mi-am promis sa revenim.
De Titan-Oraselul copiilor stiam de cand a fost Minu cu gradinita in Saptamana altfel. Si mi-am tot propus sa mergem acolo. Intr-adevar merita. Mi-am dorit sa le tin copiilor ziua de nastere acolo, insa eu chiar nu stiam ca rezervarile trebuie facute cu destul de mult timp inainte.
De atunci am mai vorbit cu Lia Lungu. Titan, spatiul fain in care am stat cateva ore linistita e al ei. Si mi-e drag sa vorbesc cu ea desi habar n-am cum arata, pentru ca undeva in sufletul meu o consider prietena mea. Pentru ca prietenii sunt cei care te ajuta cand ai nevoie. Si atunci, mai mult ca niciodata am avut nevoie sa-mi iasa in cale un astfel de om… Multumesc!
Acest articol nu este reclama. Sunt ganduri sincere de mama care isi aminteste cu drag de o zi in care viata i-a scos in cale o SOLUTIE. Sunt trairi dintr-o zi in care mi-am oferit sansa sa stau linistita si sa-mi „vad” copiii.
Voi ce faceti cand trebuie sa ajungeti undeva fara copii? Raspunsurile de genul „Ii las la bunici” nu se pun, nu pentru ca nu ar fi ideal, ci ca sa nu intru eu in depresie. 😉
Lasă un răspuns