Vine lumea la mine și mă întreabă ce să facă sau cum să facă cu copiii din dotare. Măi, nu știu. Abia mă descurc cu ai mei. Tot ce știu sau ce cred la un moment dat, scriu aici.
Aici, pe blogul ăsta care nu-i de parenting. Pentru că nu sunt în măsură să dau sfaturi. Ce postez, postez din postura mea de mamă imperfectă. Nici copiii mei nu-s perfecți, deși îmi place să cred asta. Așa s-a născut cântecul copiilor perfecți:
„Perfeeeect, bebelușul – ăsta micu’
Perfeeeectă, Minulica – asta mică…” (și ea mă corectează: „is male, mami”).
Eu nici măcar studii de psihologie nu am. Sunt un chimist care din niște reacții a obținut doi copii.
Scriu despre mine. Iar acest „mine” vine la pachet și cu pruncuții mei, că na…așa suntem noi: la promoție 3 în 1.
Scriu ca să mă vindec. Și-mi iese. Dacă la început de blog îmi scriam revolta, acum fără să-mi propun asta, mă simt mai pașnică. Mai împăcată. Copiii mei au nevoie de o mamă liniștită. Iar blogul acesta mă liniștește.
O, da… Mă simt aiurea uneori să mă destăinui aici. Mă simt uneori expusă (de bunavoie și nesilită de nimeni). Mai ales că întâlnesc fizic oameni care îmi citesc postările. Și nu de puține ori, după astfel de întâlniri mă simt aiurea. No, încă un cititor mi-a vazut fața nedormită și unghiile nefăcute.
Mai aud că-s bloggeriță. Asta chiar îmi face pielea de găină. Nu știu de ce. Poate pentru că sunt un om care n-a fost în stare o viață să țină un jurnal și vine acum ca o inconstientă să zică lumii cum își împăturește chiloții.
Am impresia că vă imaginați o odihnită ce stă la un laptop, cu cafeaua în față și care scrie în timp ce pruncii îs sătui, odihniți și liniștiți afară în parc. No, nu-i chiar așa. Scriu rar, pentru că atunci când îmi dorm copiii sau Minu e la gradi iar Motă doarme, fac prin casă treburi care am impresia că nu se mai termină. Apoi, mă gândesc că nu sunt eu suficient de organizată și-mi fac planuri și liste despre care îmi propun de multa vreme să povestesc și aici. Îmi caut prin casa cafeaua pe care nu stiu unde am lăsat-o. E rece, dar e mai bună decât nimic. Am adesea idei de articole, care se pierd pentru că nu apuc să le scriu.
Când postez idei de activități, făcând poze în timpul lor pierd farmecul, pierd conexiunea cu Minu. Așa că am hotărât ca de acum înainte ideile de activități pentru blog le voi face singură (fără Minu). Prefer să fac fiecare activitate o dată pentru Minu și o dată pentru blog, decât să stric eu momentul cu pozele pentru blog.
Laptopul îl folosesc doar ca să imprim chestii, articolele le scriu de pe telefon, deobicei noaptea.
Revenind la parenting și la confuzia creată, lumea îmi spune că-mi iese. Eu știu că nu-mi iese mereu. Mă străduiesc, însă încă mă lupt cu vinovăția când realizez că nu-s perfectă. Încă mi-e greu să cred că sunt un parinte suficient de bun.
Mă compar mereu cu mama ce eram când Motă era în burtică, iar Minu era mică. Atunci m-am simtit mama aproape perfectă. Defapt atunci am început sa scriu pe blogul ăsta, în care n-am crezut de la început.
Nu citesc articole din trecut. Mi-e teamă să nu le șterg. În unele nu mă mai regăsesc. Dar au fost adevărurile în care am crezut cândva și le las, poate mai e cineva pentru care sunt adevăruri. Îmi place să cred că am crescut. Îmi place să cred că scriu mai bine. Poate doar îmi place să-mi placă 😉
Dacă vă place, trimiteți articolul mai departe! 
Suntem și pe Facebook: AICI.
Horvat Ioana says
Eu zic sa-ti placa ce-ti place in continuare mult si bine!😉