8 noiembrie. Astăzi este sărbătoare. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Unii merg la biserică.
Unii știu doar că e sărbătoare.
Unii își sărbătoresc ziua onomastică.
Unii fac petreceri în toată regula.
Cam toate familiile de români cred ca au un Mihai/ Mihaela/ Gabriel/ Gabriela în casă sau în suflet.
Urările au împânzit Facebook-ul, așa cum se împânzesc de lacrimi și ochii unora dintre noi care avem un Mihai/ Mihaela/ Gabriel/ Gabriela doar în suflet.
Aceia dintre noi care nu facem tort și nu deschidem sticle de șampanie.
Aceea dintre noi care aprindem o lumânare și zicem o rugăciune.
Aceea dintre noi care ne punem obsesiv întrebarea „Cum ar fi fost dacă era acum aici?„.
Mă termină psihic aceste zile…și sunt sigură că nu doar pe mine. Tot așa cum mă termină și zilele de naștere a celor dragi pe care nu îi mai am aici. Tot așa cum mă termină întrebarea „Ce spun eu acestei mame care azi ar fi urmat să-şi sărbătorească copilul?”. Sau „Ce îi spun acestei văduve când știu că pe vremuri sărbătorea această zi împreună cu soțul ei? Sau acestui copil care nu mai are pentru cine să cumpere cadou astăzi?”
De multe ori alegem să tăcem în astfel de zile. Dar, adesea tăcerea doare. Doare pentru că e privită ca uitare. Mama, văduva sau copilul pe care îi menționam anterior, în durerea lor interpretează că nimeni nu „își amintește„.
În general vorbim mult. Iar când ar trebui să vorbim, tăcem. Pentru că nu știm ce să zicem. Pentru că toți ne pricepem la toate, dar la lucrurile cu adevărat importante din viață ne dăm doar cu părerea (dacă nu e viața noastră) și tăcem paralizați de durere (daca e viața noastră).
Mi-ar place să stiu că acolo, în Cer o nepoțică suflă într-o lumânare înfiptă în tortul făcut de bunicul ei…Și bunicul îi cântă încet „La multi ani, Gabiţă mică!”
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/angel-fig-sculptur%C4%83-fereastr%C4%83-1008022/
Share 😉
Paula says
M-ai lasat fara cuvinte! Multumim!
Mama Minulicii says
Nu ai de ce să-mi mulțumești. Asta am simțit…