Învățăm prin joc și povești să ne protejăm de STRĂINI

Nu știu cum e situația altora, dar noi când mergem afară suntem deasea abordați pe stradă diverși necunoscuți. Ba ce frumoasă Minulică am, ba ce scump frate are, ba ce urâtă fetiță am când plânge, ba că niște telemea nu o făcut vreodată rău, ba ce proastă mamă is, ba cum e vremea, baaa, baaa black sheep…

Ok. Ce făceam până acuma? Ce știam. Adică îi repetam Minulicii că nu vorbim cu străinii. Dar o aud odată de Minu în timp ce mă aborda cineva pe stradă: „Cunoști, mami?”. No, biata nu mai înțelegea care-i faza cu străinii și de ce doar ea trebuie urmeze regula. Deci, clar că era confuză.

Într-o zi, un om dubaş cum zicem noi, i-a luat mingea Minulicii.

– Mi-o dai mie?

– Nu!

– … Îți cumpăr o păpușă data următoare!

– Daaa!

Am luat foc. Și în flăcările ce mă ardeau, stăteam ca proasta (știu prea bine lecția „Taci, mucoaso!”). Mă uimeam și nu îmi găseam gândurile și nici cuvintele. Adică, o păpușă cu 5 lei vroia Minuca mea. Pentru mingea ei pe care nu o dă la nimeni. Nu știu exact ce a fost în căpuțul ei, dar atunci m-am prins ce poți face cu o păpușă de 5 lei. i-am explicat, am venit cu tot felul de reguli, un fel de predică sau nici nu știu exact ce.

Apoi, săptămânile trecute, aflu de un pedofil ce trăia liniștit pe Facebook. Și atâta că omu’ era atât de „pe față” că i s-a închis contul de Facebook. Dar o să-şi facă altul. Și mă gândeam cât de tare ne expunem. Și că nebuni de-ăştia sunt o groază. Doar că is „mai discreți” și mai periculoși. Și poate nu stau doar pe Facebook.

Și m-o apucat niște draci de îmi venea să îi castrez și îmi era ciudă pe mine că am stat și m-am uimit de vorbele Minulicii „da, îmi dă nenea păpușă” și că e mai mult decât evident că ceea ce fac eu nu e educație pentru protecție. Adică regula „nu vorbim cu străinii” are multe părți defecte.

Așa că am transformat predicile în jocuri și povești.

Concret: Cum ne invatam copiii sa se protejeze de straini?

Am făcut cartonașe cu diferite personaje: cunoscuți apropiați, părinții unor copii cunoscuți, vecini, un polițist, un preot, un doctor, necunoscuți, o farmacistă, cerșetori etc.

1. Sortam imaginile în 2 categorii: CUNOSCUȚI ȘI NECUNOSCUȚI

Adică dacă tot folosim termenii, măcar să fie clari. Simplu până aici.

Ar fi fost foarte fain să îi zic clar: „No, numai cu ăştia (cunoscuții) vorbim, acceptam ce ne dau, mergem la ei dacă ne invită. Dar nu e chiar așa. Se pare că cele mai multe evenimente traumatizante ale copiilor se întâmplă din cauza unei persoane din anturaj.

2. Transformarea străinilor în cunoștințe

Printr-un joc simplu, folosindu-mă de câteva imagini, am transformat străinii în cunoștințe. Astfel, personajele au făcut cunoștință prin intermediul meu-mama.

3. Ce primim de la străini și de la cunoștințe?

Și aici am făcut un joc de rol. Ba chiar exista și o bomboană adevărată. Mă așteptam ca prima dată când ne jucăm să ia bomboana. Mă gândisem să o las să conducă jocul în felul ei și mai apoi să ne jucăm varianta care are regulile mele. Partea asta e foarte importantă pentru noi și din cauza alergiei la proteinele laptelui de vacă.

4. „Hai cu mine!”

Auzim des. În glumă. Dar copiii nu înțeleg mereu glumele. Și azi glumă, și mâine glumă, și poimâine cine știe? Din nou am încercat un joc de rol, cu diferite argumente: „am acasă prăjitură pentru tine”, „să vezi ce jucărie am acasă”, „mama ta zice că poți veni puțin” etc. Aici mi s-a părut foarte importantă ideea că nu acceptăm astfel de „oferte” chiar dacă vin din partea unor cunoștințe. Poate pe viitor am să introduc noțiunea de PAROLĂ, adică persoana în cauză să zică un anumit cuvânt cheie pentru a primi acceptul (în cazul în care îl trimit într-adevăr eu).

5. Discuție liberă pe baza imaginilor cu oameni necunoscuți

Ideea de bază: nu avem cum să ne dăm seama cine ce fel de om este sau ce intenții are. Putem doar să facem presupuneri. Imaginile cu polițistul, preotul, vânzătoarea, mama cu un bebeluș în cărucior, bunicii cu nepoți au fost introduse intenționat. La noi, polițiștii nu duc copiii la secție și popa nu taie limba copiilor răi. Pentru ca eu nu cred în eticheta asta (cred doar în comportament rău și în părinte care greșește undeva) și cred în personaje care ajută. Da, știu că sunt polițiști, preoți, bunici etc. care… Dar în cazul acesta mi-ar rămâne doar să o țin închisă în casă. Pentru că dacă vrem să găsim nod în papură nu e greu.

Discutii de genul: „Mie femeia asta îmi inspiră încredere, are și ea copii, cred că dacă m-aş pierde chiar aș merge să îi cer ajutorul”, „Nu știu ce să zic. Adevărul e că pare o persoană serioasă. Tu ce crezi?” etc.

Mi s-a părut important să aduc în discuție ideea că unele persoane nu ne plac și gata. Avem dreptul să nu ne placă fără a căuta explicații. Și poate că antipatiile ajută uneori.

6. Fără atingeri

Din nou împărțim imaginile în două categorii: în categoria oamenilor care pot să ne atingă la nevoie era doctorul, părinții, etc. Inițial mă gândeam să povestim și de părțile corpului, dar am mai amânat discuția.

7. AI VOIE SĂ MUŞTI!

Într-o imagine era o fetiță bruscată de cineva. „Ei bine Minu, în acest caz chiar ai voie să muști. Chiar te rog să o faci. Cât de tare poți. Apoi să strigi: „Nu e mama/tata. Ajutor!”. Asta cu strigatul e cu două fețe, pentru că lumea din jur privește și merge mai departe mai ales că ar putea fi privită ca o criză de furie a copilului.

8. „Mă ajuți, te rog!”

Din nou joc de rol. Mă ajuți cu 2 lei, să îmi caut cheile etc. etc. Nu. Nu. Nu.

A Fost odata ca niciodata o familie de pasari

Pe lângă aceste activități care au fost mult mai bine primite decât predica mea seacă: ” Nu vorbim cu străinii”, Minucăi îi zic uneori Povestea terapeutica „Păsări curajoase” scrisa de psih. clin. Lauren Snailhan.

Astfel, autoarea vorbește prin intermediul personajelor despre consecințele neascultării și a plecării cu necunoscuți aparent prietenoși și binevoitori, despre curajul de a se îndepărta de cel care le face rău și îi amenință și despre importanța dezvăluirii părinților a celor întâmplate. Ca în toate cărțile din această colecție, autoarea pune accent și pe emoții. O lectură care invită copilul să învețe o lecție fără a fi privită ca atare.

---

Suntem si pe Facebook: AICI.

Daca va place, trimiteti articolul mai departe! 😉