La multi ani, mami! Sa clesti male!
Asta mi-a zis Minu meu dis-de-dimineata. Nu stiu exact ce intelege ea in astfel de zile, dar nici nu cred ca e important acum. Acum e despre mine. Despre acum si aici…
A mai trecut un an
Erau vremuri in care tortul aniversar era la pachet cu „a mai trecut un an”. Astazi, mai mult decat oricand, simt cum fug zilele si vad cum bebelusul meu nu mai este bebelus. Mi-ar place sa stau in prezent la infinit. In acest prezent in care doi copii mici se cuiaresc in bratele mele, apoi unul se da jos ca sa umble de-a busilea, timp in care ma conectez profund cu celalalt, apoi si acela merge sa exploreze lumea si revine la mine primul.
Eu zambesc si ma intreb cum am trait 31 de ani fara sa stiu cata fericire poate exista pe lumea asta. Dar timpul nu este inventat de mine si singura varianta ce o vad este sa privesc prezentul in mod constient, plenar, sa-l intiparesc bine in minte si in suflet apoi sa-mi miros copiii si sa-mi doresc sa nu le uit vreodata aroma.
Astazi am ajuns sa fiu fericita ca a mai trecut un an. Si imi doresc sa treaca multi. Multi. Multi. Si in anii ce vor urma sa fim asa fericiti si uniti ca astazi. Si imi doresc sa ajung batrana. Da, imi doresc sa fiu batrana. Defapt imi doresc sa-mi vad si copiii batrani. Sa ne miscam greu, ei dupa nepoti, iar eu dupa stranepoti.
Dupa 31 de ani…
Sunt acasa. La Satu Mare. Aici e acasa pentru mine. Sunt in locul in care intr-o noapte fara curent electric, am venit pe lume.
Simt ca ziua asta e pentru mine, dar mai mult pentru ea: pentru mami. E ziua in care am dat flori. Tot ei, mamei mele. Pentru ca, ceea ce e azi ziua mea, in urma cu 31 de ani a fost ziua in care ea a trecut prin durerile nasterii. A fost momentul ei, care mai apoi s-a transformat in momentul meu. Si simt acum ca vreau sa fie momentul nostru. Sa ne sarbatorim pe noi, pe amandoua: mama si fiica. Sa ma cuibaresc in bratele ei iar, ca pe vremea cand ea, obosita dupa nastere m-a tinut in brate, iar eu – speriata de lumea asta – sa stiu ca am o baza de siguranta in ea.
Astazi a fost putin despre mine si mult despre noi
Azi am tinut neapărat sa fie „Mulțumesc, mami! Multumesc pentru cele 9 luni in care am crescut in burtica ta, pentru noaptea in care m-ai născut, pentru anii copilariei, pentru anii ce-au urmat si pentru prezentul minunat!”
Astazi e si despre tati
Tot cu flori. Tot cu „Mulțumesc! „. Dar e cu un nod in gat.
31=3+1
Astazi asa imi iese socoteala. Pentru prima si ultima data in viata, eu implinesc 31 de ani, Minu va implini 3, iar Bebe Motanul, 1. 😉
Ce-mi doresc de ziua mea?
Imi doresc ce-am mai spus: multi ani, sanatate si pe cei dragi alaturi.
Imi doresc urari putine, dar din suflet.
Imi doresc 2 ore de concediu. Nu concediu de crestere a copilului. Vreau 2 ore de crestere a mea.
Vreau liniste, sa ma regasesc.
Vreau curaj sa ma intorc in trecut ca sa ma vindec.
Vreau sa stau cu mine…
Astazi nu am avut timp, insa primesc cadouri si zilele următoare 
E ciudat, dupa atatia ani e ciudat sa ma aud ca-mi urez singura ceea ce eram obișnuită sa-mi ureze altii. Dar am inteles ca viata mea e si despre mine. Despre faptul ca, sa-mi doresc ce-i mai bun pentru mine nu e absurd. Si nici sa ma iubesc. Macar putin.
Astazi e despre mine. Astazi e despre oamenii fara de care nu as fi existat. E despre oamenii minunati care m-au invatat lectii fara sa predea propriu-zis. E despre Dumnezeu. E despre inca un an. Despre inca un copil in el. Despre fericire, acceptare, constientizare, gratitudine, iubire. Despre mine cea de acum, diferita de Anca de anul trecut si de cea de anul viitor…
Dacă vă place, trimiteți articolul mai departe! 
Suntem și pe Facebook: AICI.
Lasă un răspuns